Dr. Reddy's
KETOROL 10 MG X 20
Despre produs
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament. - Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. - Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. - Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane.
Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră. - Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă care nu a fost menţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră. În acest prospect găsiţi: 1. Ce este Ketorol şi pentru ce se utilizează 2.
Înainte să utilizaţi Ketorol 3. Cum să utilizaţi Ketorol 4. Reacţii adverse posibile 5.
Cum se păstrează Ketorol 6. Informaţii suplimentare 1. CE ESTE KETOROL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ Ketorol este un medicament din clasa antiinflamatoarelor şi antireumaticelor nesteroidiene, indicat în tratamentul de scurtă durată al durerilor acute de intensitate moderată până la severă.
Acest medicament este indicat la adulţi, vârstnici, copii şi adolescenţi cu vârsta peste 16 ani. 2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI KETOROL Nu utilizaţi Ketorol - dacă sunteţi hipersensibil (alergic) la ketorolac trometamină sau la oricare dintre celelalte componente ale Ketorol; - dacă sunteţi hipersensibil la acid acetilsalicilic, la alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sistemice sau la alţi inhibitori ai sintezei prostaglandinelor, deoarece pot să apară reacţii de tipul şocului anafilactic (reacție alergică severă), în special dacă aveţi sindrom complet sau parţial de polipoză nazală (polipi), edem angioneurotic sau bronhospasm (apăsare în piept); - dacă aţi avut în trecut astm bronşic; - dacă suferiţi de deshidratare sau hipovolemie de diferite origini (cantitate scăzută de apă în organism); - dacă aţi avut în trecut ulcer gastro-duodenal sau tulburări de coagulare a sângelui; - în timpul sarcinii, travalilului, naşterii sau dacă alăptaţi; - dacă suferiţi de boli grave ale rinichilor precum insuficienţă renală moderată-severă (creatinina serică >442 mol/l); - dacă aveți sau sunteţi suspectat că aveţi sângerări la nivelul aparatului digestiv şi/sau cerebrovasculare (în craniu) sau dacă organismul dumneavoastră are tendinţă la sângerări repetate (diateză hemoragică); - dacă aţi suferit o intervenţie chirurgicală, cu risc mare de sângerare sau dacă oprirea sângerării la nivelul vaselor de sânge mici este incompletă; - dacă sunteţi în tratament concomitent cu alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sistemice (în special dacă utilizaţi zilnic acid acetilsalicilic); - dacă sunteţi în tratament concomitent cu săruri de litiu (medicament antidepresiv); - dacă sunteţi în tratament concomitent cu probenecid (medicament pentru tratamentul gutei) sau pentoxifilină (medicament pentru tulburări ale circulaţiei sângelui în artere şi vene); - dacă sunteţi în tratament cu medicamente anticoagulante orale (care încetinește coagularea sângelui) sau vi se administrează concomitent doze mici de heparină (2500-5000 UI la 12 ore); - la copii sau adolescenţi cu vârsta sub 16 ani; - înaintea intervenţiei chirurgicale, pentru a preveni durerile; în timpul intervenţiei chirurgicale, deoarece creşte riscul de sângerare. Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Ketorol - dacă aţi avut boli digestive, deoarece Ketorol poate determina afectarea mucoasei stomacului, ulcere sau sângerări la nivelul tubului digestiv, cu sau fără simptome manifeste şi va fi administrat sub stricta supraveghere medicală.
Vârstnicii sau persoanele imunodeprimate (cu reacţie imunitară neadecvată) sunt mai predispuse la astfel de complicaţii, incidenţa crescând cu doza şi durata tratamentului. - dacă aveți sau ați avut boli inflamatorii ale intestinelor precum boală Crohn sau colită ulceroasă - dacă aveţi probleme ale rinichilor precum afectarea funcției rinichilor, boli de inimă sau de ficat, luați medicamente diuretice (care elimină apa) se recomandă prudenţă deoarece poate deteriora funcţia renală. - dacă suferiţi de hipovolemie (scăderea cantității de apă în organism) datorată pierderii de sânge sau deshidratării severe - dacă apar erupții pe piele sau leziuni ale mucoaselor - dacă ați avut reacții alergice la acid acetilsalicilic sau la alte medicamente ce scad inflamația - dacă vreți să rămâneți însărcinată sau aveți dificultăți în a rămâne însărcinată - dacă aveți astm, polipi nazali sau ați avut o reactie alergică severă numită angioedem - dacă suferiţi de boli ale inimii precum afectarea funcției inimii, tensiune arterială crescută sau alte afecţiuni cardiovasculare (scăderea irigației cu sânge a inimii, afecțiuni ale vaselor de sânge) - dacă aveţi tulburări de coagulare a sângelui, utilizaţi medicamente anticoagulante orale (care împiedică coagularea sângelui) sau doze mici de heparină sau d
Citește mai mult

Toate ofertele
Oferte (1)
- MedimfarmCumpără13,00 RON